Consecvent principiului că trebuie să fim mereu la curent cu cele mai noi informații în domeniul în care activăm și să împărtășim aceste informații cu Dvs., KWG – Salcie Energetică a participat în lunile octombrie și noiembrie la două expoziții internaționale în Italia.
Expoziţia Smart Energy, Verona
Expoziția Smart Energy Expo din Verona, organizată în perioada 8 – 10 octombrie, a întrunit peste 100 de expozanți, s-au ținut peste 140 de conferințe pentru cei peste 9.000 de specialiști din mai mult de 24 de țări, și a avut ca tema principală “eficiența energetică și schimbările climatice”.
În prezentările pe subiectul principal ne-am regăsit și noi împreună cu Dvs., cultivatori de salcie energetică: preocuparea noastră comună ca pe terenurile abandonate sau rar cultivate să contribuim (prin realizarea culturilor de salcie energetică) la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, şi astfel la la îmbunătățirea aerului.
Tendința care s-a emanat din spiritul acestei expoziții a fost una clară: o producție de energie cât mai eficientă, o utilizare cât mai rațională, și creşterea ponderii resurselor regenerabile și nepoluante în procesul de producere al energiei.
Expoziţia Key Energy, Rimini
În perioada 5 – 7 noiembrie s-a organizat expoziția Key Energy la Rimini, care este cel mai mare eveniment în acest profil din Italia şi care avea ca subiect principal utilizarea de biomasă.
Au participat la eveniment producători de biomasă, fabricanți de brichete, fabricanți de peleți, firme producătoare de utilaje pentru aceste activități, dar au fost prezentate şi numeroase soluții tehnice pentru cogenerare și trigenerare ca metode de utilizare ale biomasei la cea mai înaltă eficiență. Totul se referea la eficiență, la consum rațional și la protejarea mediului.
Considerăm că ne-am regăsit și în idea principală prezentată la această întrunire: înnoirea și regenerarea tuturor resurselor posibile. Partea dominantă a expoziției era axată pe refolosirea tuturor materialelor cărora li se poate da o nouă utilitate și care să înlocuiască (chiar şi dacă pentru un timp mai scurt) obiectele ale căror fabricație au un efect distrugător asupra naturii. Astfel ne-am întâlnit la fiecare pas cu mobilă produsă din carton de ambalaj sau diferite obiecte de uz casnic fabricate din materiale regenerabile.
Alte subiectele abordate au fost cele legate de natură, de protejarea pădurilor, de crearea a cât mai multor ”insule verzi” care să îmbunătățească climatul în care trăim. O atenție deosebită s-a acordat utilizării raționale a apei, filtrării și curățirii acesteia, dar și echipamentelor care fac posibilă economisirea apei.
Tendinţele viitorului
Din aceste două evenimente se poate concluziona că omenirea este, mai mult ca oricând, preocupată de a declara război total risipei de energie, dar în același timp acordă o atenție enormă producerii cât mai eficientă a acesteia și în mod special producției nepoluante.
Constatăm cu mândrie că valorile reprezentate de salcia energetică, pe care o promovăm cu mare entuziasm încă din 2007 în România, sunt confirmate şi apreciate de specialişti în domeniul energiei regenerabile pe plan internaţional.
Doresc sa aflu de unde as putea procura in Republica Moldova puieti de salcie energetica,deoarece doresc sa plantez
exista pe teritoriul RM, care a initiat si a dezvoltat aceasta plantatie?, daca da avem nevoie de vre-un contact
Buna ziua stimate Domnule Oleg!
KWG detine licenta unica pentru Republica Moldova.
Reprezentantul nostru, Dl. Vlad Bragaru (tel.:0037368770076) se va ocupa de administrarea transportului, problemele legate de vama si depozitarea materialului. Astfel ca materialul va fi ridicat direct de la acest reprezentant de catre cei care au efectuat comenzi.
Vă recomadăm
Căutare rapidă articole
Arhivă articole