S-a terminat plantarea salciei energetice pentru anul 2014

2014, un an bun pentru cultivatorii de salcie energetică

  • primăvara a venit mai repede faţă de anii anteriori, astfel deja la sfârșitul lunii februarie în unele zone ale ţării s-a început plantarea
  • plantarea s-a putut finaliza cu cca. trei săptămâni mai repede decât în anii anteriori, astfel există un interval mai mare pentru a se întări plantele până când vor fi temperaturi mai ridicate
  • după terminarea plantărilor a urmat o perioadă de ploi abundente, ceea ce este mai mult decât binevenită pentru salcia energetică
  • pentru luna mai se anunță mai multe zile însorite intercalate cu câteva zile cu ploi, ceea ce reprezintă condiții de start excelente pentru plantațiile noi

Anul are semne bune și pentru cei care au plantații realizate în anii anteriori, această primăvară timpurie a avut efectul ca activitatea vegetativă să înceapă mai devreme cu aproape o lună. Dacă în cursul anului nu vom avea parte de o secetă remarcabilă, dezvoltarea plantațiilor de salcie va fi optimă, ţinând cont de creșterea salciei de cca. 3-3,5 cm /zi, în perioada vegetativă activă. Ploile abundente din ultima perioadă asigură umiditatea necesară a solului, asigurând o creștere corespunzătoare salciei.

Atenţie la buruieni!

Ploile din ultima perioadă, urmate de zile însorite și încălzirea treptată, asigură condiții prielnice de dezvoltare nu numai pentru salcie. Și vegetația nedorită (buruienii) vor avea o creștere pe măsură, motiv pentru care recomandăm să urmăriți evoluția plantațiilor și dacă va fi necesar să interveniți prompt pentru stoparea dezvoltării vegetației nedorite.

Aceste intervenții se pot face atât cu ierbicidele descrise de tehnologia de cultivare transmisă tuturor cultivatorilor (Lontrel pentru plante dicotiledonate și Agil pentru plante monocotiledonate), cât și mecanic. Atenție la respectarea dozelor și a tehnologiilor de administrare. Vă rugăm să consultați instrucțiunile tehnologice primite odată cu materialul săditor.

Premieră: salcia energetică în Delta Dunării

Noutatea anului 2014 în cazul plantării salciei este faptul, că după doi ani de luptă pe subiectul autorizării inființării plantațiilor de salcie energetică în zona Deltei Dunării şi după întocmirea şi studierea mai multor lucrări de specialitate (inclusiv prin elaborarea unui Studiu de Impact), s-a aprobat plantarea salciei energetice în Deltă. Astfel s-a realizat prima plantație de 45 ha, plantare finalizată pe 8 aprilie 2014.

Creşteri de peste 30% faţă de anul trecut

Cu toate că trăim încă sub presiunea unei crize economice, se simte o revigorare în activitatea investițională, tendinţă observată și la realizarea plantațiilor de salcie. Creștera în acest an a fost de peste 33% față de anul precedent și se observă și o creștere numerică a plantațiilor de peste 30 ha/cultivator.

Anul 2014 a fost anul în care nu i-am putut servi pe toți cumpărătorii potențiali din cauza plasării unor comenzi peste termenul limită. Întregul nostru stoc disponibil de material săditor a fost consumat de către clienții care au lansat comenzile din timp. În prezent deja există proiecte de plantații în pregătire pentru plantarea din primăvara anului 2015, proiecte ale căror dimensiune depășesc suprafața plantată în anul 2014.