Ştiri KWG – Utilajele agricole din România au durata de viaţă depăşită

stirile-kwg3
Trei sferturi din utilajele agricole din România au durata de viaţă depăşită

Peste 73% dintre utilajele existente în parcul auto agricol al României au durată de viață depășită, iar încărcătura teoretică în vârf de campanie este de 3 ori mai mare decât media europeană. Obiectivul MADR este de a reduce această încărcătură până la 35 ha arabil/ tractor fizic. Soluția prevăzută pentru atingerea acestui obiectiv este un sprijin pentru investiții în mașini agricole și modernizarea unităților de procesare a produselor agroalimentare.
Sursă: http://www.agroinfo.ro

CEC Bank oferă microcredite pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri Europene

CEC Bank are la dispoziție un plafon de 16,6 milioane de lei pentru acordarea de microcredite pentru agricultori, cu posibilitatea suplimentării acestei sume. Clientii eligibili pot contracta de la CEC Bank credite pentru realizarea producției agricole, credite pentru asigurarea contribuției proprii aferente PNDR sau credite pentru investiții în domeniul agricol.
Sursă: http://www.stiriagricole.ro

Puterea obţinută din energia verde va creşte puternic

Puterea instalată în centrale electrice din surse regenerabile a atins anul trecut valoarea de 4.350 MW, cu 2.150 MW mai mult decât în anul 2012 și cu 1000 MW mai mult decât estimarea făcută de autorități. Anul acesta se estimează că vor fi instalați încă 1400 MW. Producția de energie din surse regenerabile este sprijinită prin sistemul de certificate verzi. Astfel producătorii primesc gratuit aceste certificate pentru energia livrată în rețea, iar apoi acestea sunt vândute către furnizori.
Sursă: http://www.ecomagazin.ro

Renexpo revine în noiembrie cu a şaptea ediţie

Renexpo South East-Europe revine la Bucureşti în perioada 19-21 noiembrie. Târgul este unul din cele mai importante evenimente pentru sectorul de energie regenerabilă. În paralel cu târgul se vor organiza conferinţe  de specialitate, din domeniul biomasei, biogazului, cogenerare, eoliene, fotovoltaice.
Sursă: http://www.ecomagazin.ro