Există sau nu suficientă biomasă în România?

16 decembrie 2013

Există sau nu există suficientă biomasă de calitate în România?

Participanții diferitelor conferințe și forumuri despre biomasă sunt din ce în ce mai des bulversați de informațiile obținute despre situația de biomasă din România. Informațiile care circulă pe diferite canale pe de o parte raportează cantități imense de biomasă (silvică, agricolă) disponibilă, iar pe de altă parte trag alarma, că din cauza lipsei de biomasă de calitate, unități de producție cu capacități importante (care folosesc ca materie primă biomasa) sunt în pericol de a-și sista funcționarea.

Creșterea calculată a biomasei: doar teorie?

Gama utilizatorilor de biomasă este foarte largă și se extinde de la populație (în special în mediul rural), care folosește lemnul de foc până la unități industriale, cum ar fi: unități de producere de biogaz, fabrici de brichete, fabrici de peleți, și mai nou centrale de cogenerare de diferite mărimi. (unele dintre acestea folosesc 150.000-200.000 to de biomasă anual).

Asigurarea necesarului de biomasă de calitate pentru acești consumatori a devenit o problemă din ce în ce mai accentuată atât din punct de vedere al calității, cât și din lipsă de logistică pentru colectarea și valorificarea lor. Există însă și un alt fapt cât se poate de real și îngrijorător pentru cei implicați: lipsa cantității necesare de biomasă, raportat la dezvoltarea rapidă a unor industrii de specialitate (fabrici de brichte și peleți, centrale de cogenerare). Din motivele de mai sus majoritatea unităților de producție, care folosesc cantități mari de biomasă, au fost amplasate în zonele apropiate de păduri, bazându-se pentru asigurarea materiei prime pe exploatarea pădurilor.

La calculul biomasei silvice disponibile există însă unele probleme, asupra cărora trebuie să ne oprim. Se ia în calcul creșterea anuală de 4-5 m3/ha/an, din care se scade cantitatea utilizată în produse finite din lemn (aprox. 32%), iar restul este considerat biomasă disponibilă. Această cantitate raportată la suprafața totală de păduri din România ne duce la cifre care susțin teoria, conform căreia în România ar exista suficente resurse de biomasă (uneori se afirmă chiar și că ar exista un exces)

Realitatea arată însă în felul următor:

datorită defrișărilor ultimelor 23 de ani (vezi graficul de mai jos) pădurile noastre sunt într-o stare degradată și drept urmare creșterea anuală de 4-5 m3/ha/an nu se realizează
marea majoritate a deșeurilor silvice (crengi, rădăcini) nu se scot din păduri, datorită costurilor mari, astfel o bună parte rămâne neutilizabilă în scopuri industriale

Astfel s-a ajuns la situații aberante și scumpe de a folosi bușteni de calitate ca materie primă pentru a produce biomasă, urmând ca aceasta să fie fi prelucrată în peleți sau arsă în centrale de cogenerare.

Ponderea biomasa silvice în industrie: doar 50% în Europa

De la o ideee bună, aceea de a crea o industrie care să utilizeze fiecare sursă de biomasă și să producă combustibil compactat (brichete și peleți) și transportabil la costuri reduse sau curent electric și apă caldă la o eficiență ridicată, s-a ajuns la situația să se construiască unități industriale, pentru a căror funcționare proprietarii (din cauza lipsei de materie primă) să fie nevoiți să apeleze la soluții aberante (tocarea buștenilor) și foarte scumpe, sau chiar să închidă aceste unități realizate cu costuri ridicate. Astfel s-a creat și se crează o presiune permanentă asupra pădurilor, ceea ce explică starea precară a pădurilor din România.

Analizând situația din alte țări Europene (în special din cele nordice) se poate constata, că industria care utilizează ca materie primă biomasa, doar în proporție de sub 50% se bazează pe biomasă silvică (în unele țări chiar sub 30%), restul fiind acoperit de biomasă agricolă (în proporție de 10-15%, datorită costurilor ridicate de transport) și de biomasă cultivată.

Există diferite plantații energetice, ca de exemplu cele de plop, salcie energetică (acoperă 80% din totalul de biomasă cultivată), miscantus, paulownia, salcăm și altele, care acoperă foarte bine toate zonele țării, ținând cont de condițiile climatice existente și cele preferate de diferite soiuri de plante (terenuri cu umiditate ridicată: salcia energetică și plopul, zone călduroase: paulownia, terenuri nisipoase și climă caldă: salcămul), ceea ce crează condiții optime pentru cultivarea lor.

Ca răspuns la afirmația că în România ar exista suficente resurse de biomasă, trebuie să afirmăm că aceasta este pur teoretică. Există unele resurse care nu pot fi valorificate din diferite motive: ori din cauză că ar putea fi colectate doar la costuri foarte mari (unele deșeuri silvice) ori datorită faptului, că nu sunt colectate din cauza lipsei unei logistici adecvate (deșeurile agricole), sau al costului de transport foarte ridicat (paiele de grâu).

Lipsă cronică de biomasă pe piața din România

Prin urmare, putem afirma că utilizatorii industriali (în special cei mari) suferă din lipsă de biomasă necesară funcționării lor. Cu ce altceva s-ar explica dublarea prețului de materie primă pentru fabricile de peleți în cursul anului 2013, sau închiderea unor unități din lipsă de materie primă? Teoretic poate fi adevărată existența unei cantități de biomasă în România, însă practica dovedește altceva. Soluția este acoperirea unei părți din necesarul de biomasă cu biomasă cultivată, rezultând astfel un căștig pe mai multe niveluri: va scădea presiunea asupra pădurilor prin utilizarea terenurilor care sunt în paragină (în special cele cu umiditate mai ridicată), punerea în valoare a acestor terenuri, va genera venituri însemnate în agricultură, iar utilizatorii de biomasă vor avea o bază sigură de biomasă (în cazul plantațiilor proprii), nu vor depinde de evoluția prețurilor, și vor obține biomasa la un preț avantajos.