Azomureş: planuri măreţe în producţia de îngrăşăminte pe piaţa internă
Până acum 2 ani 83% din producția de îngrășăminte a Azomureș era destinată exportului. Actualul acționariat a decis să schimbe acest lucru, iar în prezent 70% din producție ajunge pe piața internă, dorindu-se ca pe viitor procentul să ajungă la 80%.
Sursă: http://www.agroinfo.ro
Remus Cernea: România nu are nevoie de două noi reactoare nucleare
Deputatul Remus Cernea consideră că România nu are nevoie de două reactoare noi și că ar trebui să aibă în vedere închiderea celor două reactoare existente în prezent. În opinia deputatului România are un potențial ridicat în ceea ce privește producerea energiei din resurse regenerabile, și printr-o dezvoltare progresivă se va putea acoperi atât necesarul intern, cât și eventuale cereri de export.
Sursă: http://www.ecomagazin.ro
Ghid video care ajută la cumpărarea de biocombustibil de calitate
Utilizatorii rețelelor de încălzire pe bază de biomasă din Republica Moldova beneficiază de un ghid video pentru a alege brichetele și peleții de calitate. Cererea în creștere de biocombustibil a condus la înființarea a peste 100 de unități de producere a brichetelor și peleților, iar din 2015 certificarea biocombustibilor va fi obligatorie. În sezonul 2014-2015 peste 140 de școli, grădinițe, centre comunitare și peste 500 de familii își vor asigura încălzirea prin instalații moderne pe biomasă. Aceste instalații au fost achiziționate în cadrul proiectului european Energie și Biomasă în Moldova, proiect implementat în perioada 2011-2014.
Sursă: http://www.ecomagazin.ro
Arderea deşeurilor vegetale ucide fertilitatea solului
Specialiștii avertizează că arderea în câmp a resturilor vegetale afectează fertilitatea solului. Aceștia menționează că aceste resturi vegetale pot fi utilizate la fabricarea biocombustibililor sau pot fi lăsate în câmp pentru a se descompune și a îmbunătăți calitatea solului într-un mod ecologic.
Sursă: http://www.ecomagazin.ro