Pe data de 29 mai, la Brașov, în incinta conacului Heldsdorf, a avut loc evenimentul, „What’s the point”, organizat de TEDx Brașov.
Ce este TED?
TED este o organizație non profit, devotată conceptului că ideile mărețe merită răspândite la nivel global. Conceptul a luat naștere acum 26 de ani, în California, iar de atunci s-a extins, în prezent având loc evenimente de acest gen în toată lumea.
Conceptul unic al evenimentului
Evenimentul este conceput astfel: “Ai avut o idee măreață și ai luptat pentru a o pune în practică? Atunci vin-o și spune-ne povestea ta, în câteva minute”. Prezentările sunt înregistrate și postate pe site, pe bloguri, difuzate la diverse posturi de radio sau tv etc., din țară sau străinătate, astfel ca toata lumea să-ți cunoască visul. La Brașov, oameni din diverse medii (medicină, vânzări, filosofie, jurnalism,ecologie etc.), și- au prezentat în 12 minute visul și drumul până la atingerea lui.
Povestea salciei energetice, prezentată la TEDx
Benkő Sándor, director general al KWG – Salcie Energetică și cel care a avut visul de a vedea salcia energetică în România, a vorbit timp de 12 minute despre cum a început acest vis, obstacolele ce au stat în calea realizării lui și satisfacția resimțită atunci când s-a îndeplinit.
Pentru mai multe detalii despre eveniment și prezentatori apăsați aici!