Ştiri KWG – Motorină mai ieftină pentru fermieri

stirile-kwg3

Motorină mai ieftină pentru fermieri

În perioada 2015-2020 fermierii vor plăti o acciză de 21 EUR pentru tona de motorină, iar diferenţa va fi suportată de către bugetul de stat. Ajutorul se acordă sub formă de ramburs, trimestrial. Pentru anul 2015 bugetul este de 700.000 lei.
Sursă: http://www.recolta.eu

S-a înfiinţat Autoritatea Naţională Fitosanitară

Pe data de 29 decembrie 2014 s-a adoptat Hotarârea de Guvern privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Fitosanitare. Agenţia preia Laboratorul Central Fitosanitar, Agenţia Ftosanitară din cadrul MADR, precum şi unităţile fitosanitare judeţene şi din municipiul Bucureşti, care vor fi desfiinţate. Prin înfiinţarea acestei agenţii se urmăreşte în principal consolidarea sistemului de instruire şi certificare a utilizatorilor profesionişti şi a distribuitorilor de produse fitosanitare, consolidarea sistemului de inspecţii a echipamentelor utilizate în aplicarea produselor fitosanitare, precum şi eficientizarea controalelor teritoriale şi vamale pentru plante, produse vegetale şi produse fitosanitare.
Sursă: http://www.gazetadeagricultura.info

Anul internaţional al solurilor

Anul 2015 a fost declarat “Anul internaţional al solurilor”. Prin această acţiune se doreşte atragerea atenţiei asupra importanţei acestei resurse. Solurile sănătoase susţin producerea de produse alimentare, combustibili, produse farmaceutice precum şi fixarea carbonului şi menţinerea ecosistemelor. Un raport al FAO atestă că o treime din soluri se află în stare de degradare, datorită eroziunii, salinizării, acidifierii,poluării, precum şi datorită altor procese cauzate de practicile nesustenabile utilizate în gestionarea solurilor. Una din priorităţile FAO pentru viitorul apropiat, este stabilirea unui sistem global al informaţiilor de sol, care să ajute cu date realiste în gestionarea solurilor.
Sursă: http://www.gazetadeagricultura.info

Republica Moldova: biomasa devine din ce în ce mai importantă

Între 3-5 decembrie 2014, în organizarea Ministerului Economiei – Direcția de Eficiență Energetică, a avut loc o conferință internațională la Chișinău pe tema energiilor regenerabile. În fața unei asistențe numeroase s-au prezentat diferite idei, produse, echipamente din domeniul producerii și utilizării la o eficiență mărită a energiilor regenerabile. Prima zi a fost rezervată pentru prezentarea de referate cu idei de investiții posibile în acest domeniu, căutând investitori pentru realizarea ideilor prezentate. A doua zi a fost destinată pentru prezentări de resurse de energii regenerabile, cu accent pe resurse de biomasă. În cadrul acestor prezentări reprezentanții KWG – Salcie Energetică au prezentat patru referate legate de salcia energetică.
Relatare pe larg şi fotografii găsiţi aici